Pentru ca sa intrati pe WEBSITE-ul meu, faceti click
AICI.
UN APROZAR IN PARLAMENT
Io, Costache, m-am caznit sa organizez un eveniment pentru belit ochii si scrâsnitul mintii, de-a lungul si latul lui Martie a lu’ 2010.
De ce Aprozar?
Pentru cei mai tineri, care nu au stat vreodata la coada in minunata institutie numita Aprozar, mentionez ca acesta este o unitate de desfacere produse agroalimentare.
Astazi i-ar spune “Boutique pour manger frais verzituri”. Si mai international ii spune Grocery.
De ce in Parlamentul Romaniei?
Pai, Parlamentul este locul unde, pe banii tuturor romanilor, ar trebui sa se faca o gramada de lucruri care ne folosesc, si se intampla fix inversul. Exact cum era la Aprozar. Indiferent ce ti-ai fi trebui sa cumperi, banii ii lasai pe ce iti dadeau ei. Aprozarul era un mare Om. Era Sef. Aveam o singura optiune democratica, aceea de a nu intra acolo.
O avem si acum.
Da’ la Aprozarul asta este musai sa veniti! Aici eu sunt Sef, si precum sefii, desfac ce marfa vreau eu!!!
Despre lucruri serioase – Ce veti gasi la Aprozaru’ lu’ Costache?
Joaca, jocuri, jucarii – lucruri pe care le faceam, pe care le fac, si pe care le voi face.
De ce?
Jocul este, dupa mine, cea mai importanta trasatura a pretentiei de viu.
Daca nu te joci, esti mort.
Joaca este secretul tineretii.
Am optat sa las gravitatea la o parte si sa ma joc (cateodata serios).
Uite cum ma joc!
Arta cica este o oglinda a societatii!!! Sunt de accord cu asta, si as putea alege sa pictez, sau cu alte metode sa va redau ce misto sta o masina in parcare, sau cat de greu este sa ai un loc de parcare, sa pictez carucioare sau cosuri din supermarketuri, tomberoane de gunoi, tampoane intime si prezervative plantate pe strada, simboluri contemporane cu care ne umplem retina, sa pictez Saorme si Hamburgeri, Telefoane mobile si Laptopuri, Bodiguarzi iesind de la sala de forta sau Balerine dansand pe manele.
Si astea toate pentru ca sunt contemporane cu mine?
Cacat!
Pe astea le refuz (deocamdata), si ma gandesc sa vorbesc cu imaginea (am aflat de curand ca sunt artist vizual), despre lucruri care au fost, sunt si vor fi mereu valabile.
Poate sunt subiectiv, dar un mar, o rodie, o ţâţă frumoasa, un peisaj prin care iti vine sa alergi in pielea goala si eventual sa te imperechezi, sunt lucruri importante.
Jucariile sunt minunate, pur si simplu. Nu au nevoie de justificare.
As umple parcarile de jucarii, si bancile din Parcuri.
As da credite numai pentru jucarii, si jucariile ar trebui sa fie gratis.
Cu lucrarile mele incerc sa va arat ca viata poate fi si altfel.
In loc sa merg la serviciu, eventual intr-o multinationala de prestigiu, si sa-mi sifonez costumul la cur pe scaunul de la birou, ca apoi sa merg la fitness sa ma asigur ca luna viitoare mai incap in acel costum, io ma joc cu jucariile din casa, pictez pe dealuri acolo unde se picteza de fapt peisajul (imi permit!) , nu am credite la banca pentru ca nici o banca nu mi-ar da un leu, dar si pentru ca mi-ar fi frica sa o fac. Nu am masina in rate deoarece nu am bani de motorina, intrucat i-am cheltuit pe pietre si culori.
E, uite d’aia deschid Aprozarul asta, ca asta stiu si pot si imi permit sa fac!
Sarut mainile, doamnelor si domnisoarelor, va salut domnilor, si va astept la expozitie!
