Jurnalul National si Aprozarul

Acest articol a aparut in editia electronica a publicatiei Jurnalul National.
Practic este singura publicatie care a considerat important evenimentul pe care l-am premeditat. Din mult orgoliu si egocentrism, consider ca "niste multi copii jucand fotbal in Parlamentul Romaniei" este o stire, constient ca presa romana nu are cum sa fie interesata de pictura fistecui.
Au ratat practic singura sau mai corect zis prima ocazie cand s-a practicat cu adevarat sportivitatea in Parlament.









Grigore Popescu Agerpres
Pictorul Cos­tache Popescu Ghergani îşi va ţine deschis "aprozarul" din Casa Poporului timp de o lună
de Ionuţ Ivan8/03/2010

Aprozarul de artă, cu fructe şi câini
Sala "Constantin Brâncuşi" din Palatul Parlamentului adăposteşte timp de o lună expoziţia de artă intitulată "Aprozarul lui Costache" a pictorului Cos­tache Popescu Ghergani. Deşi VIP-urile autoh­t­one au lipsit de la eveniment, absolut toţi cei pre­zenţi s-au putut bucura de tablouri, de fructele proas­pete care nu trebuie să lipsească din nici un "aprozar" respectabil şi de câinii Fundaţiei Vier Pfo­ten, care s-au jucat cu copiii prezenţi la expoziţie.

Jurnalul Naţional: Aţi reuşit să deschideţi un "aprozar" chiar în mijlocul Parlamentului. L-aţi invitat şi pe domnul Silviu Prigoană, ca să nu se supere că i-aţi "furat" ideea de a transforma Palatul Parlamentului într-un supermall?

● Costache Popescu Ghergani: Păi, nu ştiu dacă invitaţia mea a ajuns la dânsul. Şi vreau să vă spun că es­te o diferenţă între "aprozarul" meu şi supermallul dân­su­lui. Aprozarul este o chestie care, cel puţin ca denumire, nu mai ţine de ziua de astăzi. Cred că, doar, prin dex-ul din '96 mai apare o explicaţie a lui. Iar ideea de aprozar mă preocupă, pentru că sunt in­te­resat de lu­cru­rile naturale şi brute. Sau, dacă vreţi, de apu­că­tu­rile sănătoase pe care le prezint ca o alternativă.ALTERNATIVĂ LA VIAŢA DE ZI CU ZI

● Şi expoziţia aceasta de pictură este o alternativă? La ce anume?
● Este o alternativă la viaţa pe care o trăim cu toţii. Telefoane mobile, internet, obiceiuri corporatiste, ştiri care mai de care mai specifice zilelor noastre. Nu am ceva, obligatoriu, împotriva lor, dar mi se par sufocante. Pe de altă parte, aici există o ironie apropo de anumite timpuri. Şi asta constă în faptul că, dacă te duci într-un supermarket, sigur vei găsi fructe de import. Şi ele domină. Când te duceai în aprozar găseai chestii neaoşe, cărora azi li se spune eco, bio, organice şi nu mai ştiu eu cum... Şi cu cât sunt mai bătute şi mai găunoase, cu atât preţul este mai mare.

Păi, atunci, fiindcă aveţi un aprozar şi nu un supermarket, înseamnă că preţurile la picturile dvs. vor fi la fel de mari precum la produsele bio...
● (râde) Mult mai scumpe decât ce găsiţi într-un aprozar... sau la supermarket...

● "În aprozarul lui Costache" se va sta socialist la cozi şi se va da pe sub mână?
● Nu, nu se va da pe sub mână şi sper să nu stea nimeni la coadă. Se pot înscrie pe o listă...

JUCĂRIILE CARE TRANSFORMĂ SPAŢIUL
● Am remarcat că printre temele artistice preponderent folosite în tablouri se numără şi jucăriile...
● Jucăriile sunt o plăcere de-a mea, pe care nu am uitat-o. Chiar şi acum. Norocul meu este că am un copil cu care mă joc şi care, încet-încet, a devenit mu­za mea. Pentru că jucăriile şi copilăria transformă orice spaţiu într-un loc mirific, unde-ţi poţi găsi liniştea... Şi sper să dureze o veşnicie chestia asta. Fiindcă jucăriile sunt un motiv serios de a povesti.

● Să facem un mic bilanţ atunci: în expoziţie avem fructe şi jucării ca motive plastice, avem un "aprozar" artistic unde frumosul se poate cumpăra cu suta de grame, avem mere care vor fi servite în loc de şampanie şi căţeluşi drept companioni. Destul de neobişnuit, nu?
● Da. Cred că pentru contemporaneitatea din artă este neobişnuit.

● Şi cei de la Fundaţia Vier Pfoten participă la acest eveniment cu nişte câini mai speciali. Cum s-a întâmplat asta?
● Ne cunoaştem de mulţi ani. Unul dintre căţeii fundaţiei, care actualmente a ieşit la "pensie", se numeşte Codruţ. Este bunul meu prieten. Şi este prieten şi al fiicei mele. Codruţ este un mare profesor în domeniul lui, în terapia cu copii, în salvări pe munte, din avalanşe, dărâmături etc.

● Le-aţi dat vreun rol anume căţeilor prin galeria dvs. de artă?
● Nu. Sper doar să se plimbe şi să stârnească buna dispoziţie. Sunt nişte câini foarte bine dresaţi, foarte ascultători şi foarte sociabili. Copiii, probabil, îi vor îndrăgi imediat. Iar pe mine mă vor ajuta doar prin simpla lor prezenţă...